Adresată tuturor membrilor, partenerilor, colaboratorilor și simpatizanților Camerei de Comerț și Industrie Româno-Rusă (CCIRR)
Stimați membri și parteneri,
Camera de Comerț și Industrie Româno-Rusă (CCIRR) a fost fondată la 22 noiembrie 1994, având ca principală misiune sprijinirea și promovarea intereselor economice ale firmelor românești în relația cu Federația Rusă și alte state din Comunitatea Statelor Independente (CSI). De-a lungul celor peste 30 ani de activitate, CCIRR a facilitat parteneriate strategice, contribuind activ la dezvoltarea relațiilor economice bilaterale și la consolidarea cooperării dintre comunitățile de afaceri din România și Federația Rusă.
Astăzi, mai mult ca oricând, devine evident că accesarea pieței ruse reprezintă o oportunitate strategică pentru economia românească. În contextul transformărilor economice globale, Federația Rusă oferă multiple posibilități pentru exportul de produse și servicii, importul de resurse și dezvoltarea unor proiecte comune de investiții. Pentru a beneficia de aceste oportunități, este necesar să adoptăm o abordare strategică, bazată pe o înțelegere profundă a pieței și pe colaborare eficientă între sectorul privat și organizațiile de sprijin.
Succesul acestei strategii depinde de implicarea activă a tuturor membrilor, partenerilor și colaboratorilor. Împreună putem construi o punte solidă între România și Federația Rusă, transformând provocările în oportunități și contribuind la dezvoltarea economică reciproc avantajoasă.
Vă invit să vă alăturați eforturilor Camerei de Comerț și Industrie Româno-Rusă, să sprijiniți și să participați la inițiativele noastre, punând bazele unor parteneriate de succes și contribuind la creșterea economică a României.
Avem o piață imensă la îndemână. Este momentul să o valorificăm împreună!
Mihai Macsim
Director General CCIRR & Președinte Fondator30
Pentru a transforma această strategie într-un succes real, CCIRR propune o serie de măsuri și inițiative:
În vederea sprijinirii firmelor românești să pătrundă pe piața rusă și să-și consolideze prezența, CCIRR a elaborat o strategie clară și bine fundamentată, structurată în jurul următoarelor obiective:
Diversificarea relațiilor economice internaționale, cu accent pe extinderea relațiilor comerciale și investiționale către Est.
Promovarea cooperării economice și culturale între România, Federația Rusă și alte state CSI, creând punți de colaborare între comunități.
Identificarea și atragerea de parteneri externi pentru proiecte de investiții în România, în sectoare-cheie ale economiei naționale.
Experience the Tradition, Great and the Natural Beauty of the City
Cele mai recente știri și evenimente prin email.